Mâine vremea se va încălzi în sud-vestul Europei şi va fi caniculă în Spania, cu 36 de grade la Madrid. Ploile vor acoperi spaţii întinse din Arhipelagul Britanic şi din sudul Peninsulei Scandinave unde cantităţile de apă vor fi însemnate.
În România în prima parte a acestei nopţi vor fi înnorări la munte şi, izolat, vor apărea ploi de scurtă durată. Cer variabil, chiar senin în restul ţării, ceaţă în zonele joase şi temperaturi în zorii zilei între 8 grade în estul Transilvaniei şi 19 grade pe litoral.
Mâine va fi o zi de sâmbătă frumoasă şi caldă pentru data la care ne aflăm. La amiază temperaturile se vor situa între 24 şi 31 de grade. În a doua parte a zilei se vor strânge mai mulţi nori în zonele de munte, în centrul şi sudul ţării, dar numai izolat vor veni ploi în aversă, cu descărcări electrice şi vânt.
Noaptea va fi plăcută în capitală. Se anunţă cer variabil, vânt slab şi 17 grade spre dimineaţă, urmând ca în week-end şi la începutul săptămânii viitoare vremea să fie frumoasă şi caldă pentru această perioadă. Vom avea 31..32 de grade.
În zonele montane şi sâmbătă şi duminică va fi timp frumos în prima parte a zilei, însă după-amiază şi seara se vor strânge nori, izolat va ploua în reprize şi vor fi unele intensificări ale vântului. Mâine vremea se va încălzi uşor şi duminică temperaturile vor continua să câştige câteva grade Celsius.
Şi la malul mării se va simţi încălzirea vremii în acest week-end, iar cerul va fi variabil. Vântul va sufla slab şi moderat, iar în ceea ce priveşte temperaturile, acestea vor ajunge ziua până la 26..28 de grade. Apa mării va păstra cele 23..24 de grade înregistrate astăzi.
Şi în restul ţării duminică vremea se va încălzi uşor, astfel încât maximele termice vor ajunge la valori cuprinse între 24 şi 33 de grade - cel mai cald fiind în Oltenia. Doar în regiunile montane pot să apară ploi de scurtă durată, după-amiază, iar la câmpie se menţin condiţiile de ceaţă în cursul dimineţii.
La începutul săptămânii viitoare vremea va fi deosebit de caldă, cu temperaturi maxime între 25 şi 34 de grade. Ziua va fi frumoasă în cea mai mare parte a ţării şi doar la munte va ploua izolat după-amiază, urmând ca seara şi noaptea aversele să apară local în vestul şi sud-vestul ţării.
