SECRETELE PREŞEDINTELUI

Distribuţie: Grig Chiroiu, Toni Ionescu, Bogdan Dumitrescu, Livia Taloi, Aniela Petreanu

Cel mai iubit serial de comedie, Secretele Preşedintelui, revine la Prima TV.

Telespectatorii vor râde cu gură până la urechi. Gagurile şi comicul de situaţie nu vor lipsi nici în acest nou sezon, iar reîntâlnirea telespectatorilor cu personajele amuzante ale sitcomului românesc va fi de neuitat.

Preşedintele Pupăză este speriat de ameninţările invadatorilor de la est la adresa României şi decide să pună ţara în stare de alertă pentru a putea reacţiona prompt la orice posibilă agresiune. În acest sens transformă Cotroceniul într-o bază de antrenament military.

Însă ciocnirea vieţii cazone cu ,,civilia” va fi una dură iar regulile şi restricţiile impuse de armată vor leza drepturile şi libertăţile cu care erau obişnuiţi membri staff-ului, dar mai ales rebelii tineri din Next Generation. Şi de aici începe conflictul, cu multe răsturnări de situaţie şi, bineînţeles, mult umor.

viewscnt

Stiri