Mâine pe continent găsim vreme frumoasă în ţările din sud-vest şi sud-est, în timp ce în centru va ploua pe spaţii relativ extinse, izolat va fi grindină şi cantităţile de apă vor depăşi 30..40 de l/mp. În restul Europei norii vor acoperi cerul temporar şi ploile vor veni pe arii restrânse, fiind în general slabe.
În România urmează o noapte cu un cer mai mult senin şi vânt slab şi moderat. În a doua parte a nopţii se vor strânge nori în vest şi nord-vest, dar numai izolat vor fi posibile ploi slabe spre dimineaţă. Tot atunci vom avea ca minime termice de la 7..8 grade în depresiuni, până la 20 de grade pe litoral.
Mâine vremea va fi deosebit de caldă - în special în jumătatea sudică a ţării. Şi la amiază vom avea temperaturi maxime între 26 şi 34 de grade. Înnorările se vor accentua temporar - maiales după-amiază - în vest, în nord şi în centru şi local vor fi averse cu tunete, fulgere şi rafale de vânt. Pot fi cantităţi însemnate de apă, chiar şi condiţii de grindină.
În Bucureşti mâine se anunţă cer senin, iar atmosfera va fi la fel de încinsă ca astăzi - se vor înregistra 32..33 de grade. Duminică se menţin temperaturile foarte ridicate, însă încep să apară înnorări şi mai ales seara vor fi averse cu tunete şi fulgere. Luni începem să simţim cealaltă faţă a toamnei: vremea se va răci şi va fi instabilă, cu înnorări temporar accentuate, ploi şi vânt. Maxima termică se va opri la 24..25 de grade.
În zonele de munte mâine vremea rămâne cu mult mai caldă decât ar fi normal în această perioadă. Cald va fi şi duminică, deşi temperaturile vor pierde câteva grade. În ceea ce priveşte ploile, acestea vor apărea în a doua parte a zilei de mâine în Carpaţii Occidentali şi în nordul celor Orientali, iar duminică în majoritatea masivelor, fiind posibile cantităţi însemnate de apă şi căderi de grindină.
În restul ţării duminică vremea va fi tot caldă - mai ales în regiunile sudice - chiar dacă temperaturile vor scădea. La mjlocul zilei vom avea maxime termice între 21 şi 32 de grade. Fenomene de instabilitate atmosferică sunt aşteptate în estul ţării, în sud-est, local în centru şi la munte.
Luni vom simţi răcirea vremii în toate regiunile, astfel că temperaturile maxime se vor situa între 16 grade în nordul Moldovei şi 28 de grade în Lunca Dunării. Va ploua în special la munte, în sudul şi sud-estul ţării şi vor fi fenomene electrice, posibil grindină şi cantităţi importante de apă.
