Meteo 12 octombrie

Mâine vremea va fi şi noroasă, şi destul de ploioasă în Bătrâna Europă. Soarele va fi scump la vedere la Amsterdam, Paris, Roma, Varşovia şi Viena, unde vor fi nori apăsători. Soarele va străluci nestingherit doar la Atena. Destinaţie de vacanţă, pentru cine mai are vreo câteva zile restanţă din concediu şi ceva euro de cheltuit. Temperaturile vor oscila între 5 grade la Kiev şi 24 la Atena.

În ţara noastră urmează o noapte în care măcar scăpăm de codurile galbene şi portocalii de coşmar, pentru ploi abundente. Va continua totuşi să plouă la Baia Mare, Braşov, Cluj, Galaţi, Bacău, Suceava şi Timişoara. La Suceava ploaia se poate transforma şi în lapoviţă, pentru că vor fi două grade. Cel mai cald, bineînţeles, pe litoral. Unde la Constanţa termometrelor arată 9 grade.

Mâine atmosfera este una de toamnă veritabilă. Soare puţin, nori, însă, din plin. Şi asta chiar peste tot. Vor fi nori cu ploaie la Baia Mare, Braşov, Cluj, Galaţi, Bacău şi Suceava. La Suceava ploaia se poate transforma chiar şi în lapoviţă şi ninsoare. Cel mai frig va fi la Suceava şi cel mai cald la Bucureşti şi Constanţa.

Bucureştiul va avea temperaturi în scădere constantă! Norii nu vor lipsi de pe cerul Capitalei în toate cele 3 zile. Dar măcar nu mai e rost de ploaie. Joi şi Vineri sunt aproape identice. Soare cu nori. Şi fără stropi de ploaie. Joi vor fi 16 grade. Vineri temperatura mai pierde un grad. Vor fi 15 grade. Sâmbătă se mai răceşte un pic. Vor fi 14 grade. Pentru sâmbată lăsaţi ochelarii de soare. Vor fi nori all inclusive.

Vineri temperaturile sunt normale pentru a doua decadă a lunii octombrie. Cu mulţi, foarte mulţi nori, dar şi destul soare. Maximele vor urca până la 15 grade, în Capitală, şi vor porni de la doar 9 grade la Suceava.

Sâmbătă oferă temperaturi destul de plăcute mai în toată ţara. Maximele vor fi între 6 şi 18 grade. La Timişoara va fi cel mai cald din toată ţara. Iar la Suceava, cel mai frig. Meteo am terminat, de vreme v-am informat! Să aveţi un mijloc de săptămână frumos, fie soare, fie ploaie sau noros. Chiar şi un pic cam friguros.

viewscnt

Din aceeași categorie