Zina Dumitrescu s-a luptat un an de zile ca să îşi recupereze pensia din mâinile fiului. Iar acum a reuşit De acum, creatoarea de modă, care locuieşte într-un azil, va primi personal venitul de 1300 de lei. Nu se va bucura de aceşti bani pentru că suma primită va merge în conturile azilului unde deja are datorii.
ION CASSIAN, patronul azilului în care Zina locuieşte - "Această sumă acoperă doar jumătate din cheltuieli. După cum se ştie, taxa pleacă de la 2000 de lei, însă, în cazul Zinei, sunt şi cheltuieli suplimentare, pentru că apar diverse pretenţii, pe care eu trebuie să le plătesc separat. Doamna Zina mai are pofte culinare, mai vrea o pizza, prăjituri care-i plac sau vreo haină, aşa că nu pot să spun nu", a declarat Ion Cassian (Sursa Click.ro).
În urmă cu trei luni, Zina avea datorii de 7000 de euro la azilul din Snagov şi asta pentru că nu mai achitase cheltuielile de mai bine de un an. Fosta creatoare de modă ajunsese să fie ţinută acolo din mila patronului. Totul, din cauza unicului ei fiu, Cătălin Negreanu, care îi încasa lună de lună pensia şi o cheltuia pe nevoile lui personale. Mai mulţi prieteni de-ai Zinei au achitat o parte din sumă, dar datoria nu a fost stinsă în totalitate.
