Incendiu devastator la o fabrică de vopsea lângă Constanţa. Flăcările care mistuiau vegetaţia uscată din apropiere au fost purtate de vântul puternic şi duse până la platforma de chimicale. În câteva minute, totul a deventi o torţă uriaşă. Zeci de pompieri s-au luptat cu focul, timp de patru ore. Din fericire, nu au existat victime, dar pagubele materiale sunt imense.
