Vara e pe sfârşite, dar pofta de vacanţă nu ni s-a domolit. Iar un circuit este cea mai bună opţiune pentru cei care adoră să călătorească. Aşa că vă propun să descoperiţi pe parcursul unei săptămâni...Praga, Viena şi Castelele Boemiei. În program sunt incluse şi scurte vizite în Brno, Bratislava, dar şi excursii opţionale la Dresda, Karlstein, Karlovy Vary şi la frumoasa peşteră Punkva. Aşadar, nu mai staţi pe gânduri şi optaţi pentru şapte zile relaxante în cele mai frumoase locuri din Europa.
Circuitul începe cu nu se poate mai bine, cu o excusie pe Valea Dunarii, pentru a descoperi superbele orase amplasate intr-un cadru natural unic: Szentendre, Vishegrad (unde veti vizita Castelul lui Matei Corvin) si Esztergom ( unde veti fi impresionati de Catedrala incoronarii regilor Ungariei). Traseul continua spre Viena unde veti bifa toate atractiile fostei capitale imperiale.
În drum spre Praga, veţi face o scurtă oprire la Abaţia Melk, o capodoperă a barocului austriac, şi veţi descoperi două dintre cele mai frumoase castele ale Boemiei, Cesky Krumlov, inclus în Patrimoniul UNESCO, şi Castelul Konopishte, fostă reşedinţă a lui Franz Ferdinand, mostenitorul tronului Austro- Ungariei, asasinat la Sarajevo.
Praga, Ora?ul de Aur, trebuie descoperit pe-ndelete. Începe?i cu Mânăstirea Loreta, continuaţi cu Hrad, cel mai mare castel din lume, care ocupă o suprafaţă de 70.000 de metri pătraţi, vizitaţi Catedrala Sfântul Vitus, unde se oficiau ceremoniile de încoronare ale regilor şi reginelor şi plimbaţi-vă pe Uliţa Aurarilor. Rătăciţi pe străduţe, luaţi o cină romantică într-un restaurant cochet şi faceţi o croazieră pe Vîltava.
Dacă alegeţi excursiile opţionale nu veţi regreta. Veţi merge la renumita fabrica de cristaluri de la Nizbor şi veţi putea vizita şi Castelul Karlstein. De asemenea, veţi putea descoperi frumuseţea oraşului Karlovy Vary, faimos pentru izvoarele sale termale. Nu rataţi Dresda! Superbele cladiri sin stil baroc si rococo au fost aproape in totalitate distruse in timpul bombardamentelor aliate la sfarsitul celui de-Al Doilea Razboi Mondial. Dar unele lucrari de restaurare au redat orasului farmecul de odinioara.
Un astfel de circuit de şapte nopţi costă 283 de euro de persoană. Excursiile opţionale nu sunt incluse în pret.
Circuit Praga, Viena şi Castelele Boemiei
PRET: 283 de euro / persoană
- transport cu autocar, clasificat 2- 4*
- 7 cazări cu mic dejun în hoteluri de 2- 4*
- excursie pe Valea Dunării: Estergom, Visegrad, Szentendre
- ghid însoţitor din partea agenţiei pe traseu
Nu sunt incluse:
- Cina în Grinzing
- Karlovy Vary-Karlstein
- Croaziera pe Viltava şi pe Dunăre
- Dresda
- Peştera Punkva
Circuitul se încheie cu scurte vizite in Brno si Bratislava. Din Brno puteti opta pentru excursie la cea mai vizitata pestera a Moraviei, unde vă puteţi plimba cu barca pe râul subteran Punkva. Nu în ultimul rând, nu rataţi turul de oraş al Budapestei, înainte de întoarecerea acasă.
