Cântăreţul britanic Boy George a anunţat anularea "turneului de revenire" a legendarei trupe a anilor 1980 Culture Club, din cauza unei tumori benigne descoperite pe una dintre coardele vocale, medicii recomandându-i să nu cânte.
Boy George, al cărui nume real este George O'Dowd, a devenit celebru în anii 1980 datorită înfăţişării sale androgine. Cântăreţul este de mult timp un apărător al drepturilor homosexualilor.
În 2013, artistul a anunţat că intenţionează să reunească trupa Culture Club pentru a înregistra un nou album de studio, care ar trebui să fie lansat în prima parte a anului 2015.
Boy George a intenţionat să reunească grupul Culture Club în 2011, pentru a marca a 30-a aniversare a formaţiei cu un turneu mondial, însă acel proiect nu s-a materializat.









