Stirile pe scurt
Probleme tehnice
Un avion Carpatair a revenit astăzi la prânz pe aeroportul Internaţional Henri Coandă din Bucureşti, la jumătate de oră de la decolare. Compania a anunţat probleme tehnice, astfel încât s-a luat decizia aterizării. Cei 66 de pasageri aflaţi la bord sunt în curs de rerutare pe alte curse, în funcţie de locurile disponibile. Avionul decolase cu destinaţia Verona, la ora 12 şi 40 de minute.
Pe calea cea bună
George Michael s-a hotărât să-şi trateze dependenţa de droguri. Cântăreţul s-a internat într-o clinică de specialitate, unde timp de 14 zile va urma un program de dezintoxicare. Decizia artistului vine după accidentul de maşină suferit acum două luni. Atunci, vedeta, aflată sub influenţa stupefiantelor, a izbit cu maşina faţada unui magazin foto din capitala britanică.
Alertă la muzeu
Alertă la British Museum, în Londra. 8.000 de vizitatori au fost evacuaţi din clădire din cauza unui miros ciudat de gaz. Multe persoane s-au plâns de iritaţii ale ochilor şi ale gâtului. Ore-n şir, muzeul a fost închis iar poliţia şi pompierii au împânzit locul. Deşi autorităţile n-au anunţat exact care a fost cauza incidentului, se pare că totul a pornit de la o defecţiune a filtrelor de la aparatele de aer condiţionat.









