Stirile pe scurt
Contrabanda cu tigari
Un român este cercetat de autorităţile din Bulgaria după ce a fost prins la frontieră cu un transport de peste opt sute de baxuri de ţigări. Acestea erau ascunse în camionul în care erau încărcate mere din Grecia. Românul nu avea acte pentru a dovedi provenienţa ţigărilor şi nici pentru o cantitate mică din merele transportate. Cetăţeanul român va suporta acum rigorile legii
Scandal in Napoli
Scandalul gunoaielor din Napoli pare să nu aibă sfârşit. Oamenii care locuiesc în apropierea gropilor de gunoi protestează tot mai violent împotriva forţeler de ordine. Azi noapte, poliţia a dispersat cu forţa sute de locuitori ai satului Terzigno, la piciorele vulcanului Vezuviu, care se opuneau deschiderii unei gropi de gunoi pe teritoriul comunei lor. Aceasta este destinată colectării gunoaielor care se acumulează de câteva zile pe străzile din Napoli, ameninţând repetarea crizei prin care a trecut oraşul acum doi ani. Oameni spun însă că se tem pentru sănătatea lor şi pentru mediul înconjurător.
Cercetati pentru furt
Trei tineri din Sibiu sunt cercetaţi pentru că au furat 140 de grame de mercur din termometrele industriale ale unei staţii dezafectate de asfalt. Tinerii intenţionau să vândă mercurul. Acum ei sunt acum acuzaţi de deţinere ilegală de substanţe chimice periculoase şi sunt cercetaţi în stare de libertate.









