Stirile pe scurt
“Bijuterii” fara valoare
Expresia: să nu vinzi castraveţi grădinarului s-a dovedit a fi mai adevărată ca niciodată pentru doi tineri din Blaj. Aceştia au amanetat de mai multe ori bijuterii despre care pretindeau că sunt din aur alb însă care erau din metale fără niciun fel de valoare. Au câştigat astfel peste 2 mii de lei în doar trei zile. Au fost prinşi însă de poliţişti şi acum sunt cercetaţi pentru înşelăciune.
Limita la colete
453 de grame. Aceasta este limita de greutate pentru coletele sau scrisorile trimise de români, prin Poşta Română, în Statele Unite ale Americii. Măsura a fost luată după ce SUA au solicitat măsuri sporite de securitate. Cerinţa vine ca o consecinţă a faptului că, la sfârşitul lunii trecute s-au găsit explozibili ascunşi în cartuşe de tonner care erau transportate de două avioane cargo ce veneau din Yemen, cu direcţia America.
Situatie dramatica
Situaţie dramatică în Haiti, unde epidemia de holeră depăşeşte resursele autorităţilor. Pentru că centrele medicale sunt pline, pacienţii sunt trataţi în spitale amenajate cu ajutorul containerelor. În ciuda eforturilor medicilor, numărul îmbolnăvirilor creşte de la o zi la alta. Cadavrele zac pe străzi iar cei care n-au bani de sicrie au ajuns să-şi îngroape morţii înveliţi în cârpe. Până acum, boala cumplită a curmat 1.200 de vieţi.









