Stirile pe scurt

Frunzaverde candideaza Concurenţă pentru şefia PDL. Democrat-liberalul Sorin Frunzăverde, preşedintele Consiliului Judeţean Caraş Severin a anunţat că ar putea candida la şefia PDL, la congresul partidului din acest an care va avea loc în luna august. Sorin Frunzăverde se poate lăuda cu un important portofoliu de funcţii politice. A fost ministru al Apărării Naţionale de două ori, o dată a ocupat fotoliul de la Ministerul Mediului, iar o dată a fost şef al Turismului. Salarii plafonate Plafonarea indemnizaţiilor acordate şefilor din companiile de stat şi reprezentanţilor statului în consiliile de administraţie se menţine şi anul acesta. Vestea a venit chiar de la primul ministru. Directorul unei companii de stat nu va primi mai mult de 4.800 de lei pe lună, cât este salariul unui secretar de stat. Şi mai puţin vor lua membrii consiliilor de administraţie - 48 de lei lunar. Măsura se va aplica atât în cazul companiilor naţionale, cât şi al regiilor autonome de la nivel local. Sheen, la dezintoxicare După o zi petrecută în spital, actorul Charlie Sheen a ajuns direct la dezintoxicare. Vedeta s-a internat din proprie iniţiativă într-un centru special, după ce a cam exagerat cu băutura şi cu drogurile. 36 de ore a durat ultima petrecere la care starul a luat parte şi care a fost de altfel şi picătura care a umplut paharul. Sheen le-a mulţumit tuturor celor care s-au arătat îngrijoraţi de soarta lui, dar a anunţat că pentru moment nu va mai face declaraţii şi că vrea să i se respecte intimitatea.
viewscnt