Stirile pe scurt
Comisioane la vedere
Băncile vor fi obligate să afişeze la intrare toate comisioanele practicate. E un ordin al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, care vrea ca cetăţeanul să fie mai bine informat atunci când îşi doreşte un credit, un card sau poate să deschidă un depozit. Informaţiile vor fi afişate pe un ecran TV sau LCD, în incinta fiecărei unităţi sau agenţii bancare. Pe acelaşi ecran vor rula şi aspecte din activitatea ANPC legate de controale şi reclamaţii primite din acest domeniu.
S-a întors în Franţa
După aproape patru luni infernale în care a stat mai mult după gratii şi prin tribunale, Dominique Strauss Kahn s-a întors, în sfârşit, în Franţa. Fostul director al Fondului Monetar Internaţional şi soţia sa au fost luaţi cu asalt de jurnalişti de cum au pus piciorul pe aeroportul Roissy. Strauss Kahn se bucură în momentul de faţă de libertate însă este vizat în continuare de o procedură civilă lansată luna trecută de camerista care-l acuză de agresiune sexuală.
Atac asupra fântânilor
Mobilizare generală în rândul carabinierilor din Roma. Cu toţii încearcă să dea de urma individului care a distrus cu ciocanul o sculptură de pe una dintre fântânile istorice ale oraşului. Întregul incident a fost filmat de camerele de supraveghere. Din fericire, figurile sculptate sunt doar copii ale originalelor, aflate la adăpost, însă chiar şi aşa datează din secolul XIX. Se pare că huliganul a mai încercat să distrugă cu pietre şi renumita Fontana di Trevi, însă şi-a ratat ţinta.









