Stirile pe scurt

Lucescu , la Munchen

Mircea Lucescu vrea să fie sigur că îi este bine. Aşa că, după ce va fi externat, antrenorul român plănuieşte să meargă la o clinică din Germania, unde medicii îl vor supune unor investigaţii cardiologice. Chiar dacă cei de la Spitalul Universitar l-au asigurat pe antrenorul român că, în urma accidentului, inima nu i-a fost afectată, Lucescu vrea totuşi şi alte păreri. Aşa că, după externare, va face o vizită medicală la Munchen, la clinica în care a fost operat la inimă acum câţiva ani.

Blestemul gazonului

Arena Naţională nu scapă de blestemul gazonului. Pentru că în ultima perioadă autorităţile nu s-au mai ocupat de întreţinerea lui, gazonul a început să se deterioreze. Situaţia este cu atât mai delicată cu cât mai este doar o lună până când Steaua va juca un nou meci pe stadionul care a scos sute de milioane de euro din bugetul autorităţilor. Oficialii au anunţat că vor înlocui gazonul abia la începutul lunii martie, atunci când Arena Naţională se va închide până la finala Ligii Europa, programată pe 9 mai.

Din nou in instanta


Irinel Columbeanu umblă iar prin instanţe. Se pare că viaţa milionarului de la Izvorani nu s-a liniştit după divorţul de Monica. Iri i-a chemat în faţa judecătorilor pe avocaţii fostei sale soţii şi pe executorul judecătoresc, care în aprilie, i-ar fi forţat poarta de la vila din Izvorani şi ar fi intrat şi ar fi intrat pe domeniul său. Irinel îi acuză de violare de domiciliu şi intrare prin efracţie.
viewscnt