Stirile pe scurt

Primire ostilă
Primire ostilă pentru secretarul general al ONU în Fâşia Gaza. Maşina în care se afla Ban Ki Moon a fost atacată cu pietre şi pantofi de manifestanţii nemulţumiţi că oficialul nu s-a întâlnit nici cu reprezentanţii grupării Hamas şi nici cu familiile palestinienilor deţinuţi în Israel. Ban Ki Moon şi-a încheiat azi vizita de trei zile în Iordania, Israel şi în teritoriile palestiniene în timpul căreia a încurajat taberele aflate în conflict să reia negocierile.

Investiţie germană
Producătorul german de componente auto Bosch va concesiona, în judeţul Cluj, un spaţiu de producţie de 215.000 metri pătraţi pentru o investiţie de 77 milioane de euro. Anunţul a fost făcut în cadrul unei întâlniri pe care delegaţia Bosch a avut-o cu premierul Emil Boc. Bosch ar urma să-şi instaleze facilităţile de producţie pe 21 de hectare din parcul industrial Tetarom III, parcul unde a funcţionat şi fabrica de telefoane mobile Nokia.

Feribot scufundat
Peste 200 de persoane au fost salvate după naufragiul unui feribot în largul statului Papua Noua Guinee. Aproximativ 300 de pasageri se aflau la bordul ambarcaţiunii când a avut loc nenorocirea provocată, cel mai probabil, de vremea rea. Opt nave comerciale s-au aflat din fericire în zonă, astfel că mulţi oameni au putut fi recuperaţi la timp şi aduşi la ţărm, în siguranţă.
viewscnt