Incendiu la mall
Incendiul de la mallul buzoina s-a produs, se pare, din cauza unui aparat de încălzire uitat în funcţiune. Fumul gros a inundat tot parterul, iar sistemul de alarmă antiincendiu s-a declanşat imediat. Cei aproape 100 de clienţi care erau la cumpărături au fost evacuaţi, iar pompierii au reuşit să tingă focul în câteva minute. Paguba e de zeci de mii de lei.
Vanzari record
Potrivit datelor furnizate de Institutul Naţional de Statistică, înmatriculările noi de vechicule pentru transportul mărfurilor au crescut cu 55 la sută anul trecut, faţă de anul 2010 iar vânzările de autoturisme au scăzut cu 55 la sută, în aceeali perioadă. Nici mopedele şi nici motocicletele nu mai reprezintă o pasiune pentru români. În 2011, s-au vândut cu 44 la sută mai puţine mopede faţă de anul 2010.
Epidemie pe vas
În plin scandal provocat de scufundarea navei Costa Concordia, compania Carnival, proprietara navei, are o nouă problemă. 90 de pasageri şi 13 membri ai echipajului aflaţi la bordul unuia dintre vasele sale de croazieră care a navigat din Florida în Caraibe s-au contaminat cu un un virus care provoacă grave tulburări gastro-intestinale. Săptămâna trecută, acelaşi tip de virus a fost depistat pe alt vas al companiei. După dezinfectare, vasul a pornit într-o nouă călătorie.









