Stirile pe scurt

S-a jucat cu propria viata Un şofer din Constanţa a fost la un pas să moară carbonizat, după ce maşina lui s-a făcut scrum. La ieşire din localitatea Nicolae Bălcescu, bărbatul a făcut slalom ca printre jaloane imaginare, însă a ieşit în decor. Doar o minune a făcut ca un alt şofer, care trecea prin zonă, să salveze victima din maşină. Ucis de Afganistan Un soldat român, în vârstă de numai 25 de ani, a murit astăzi, ca urmare a unei răni dobândite acum aproape 9 luni, într-o misiune din Afganistan. Militarul Ion Lucian Leuştean, promovat post mortem la gradul de sublocotenent era diagnosticat cu multiple traumatisme interne şi cranio-cerebrale şi se afla în stare de comă din luna octombrie a anului trecut. Fumatul interzis! Fumatul în spaţiile publice va fi interzis în Bulgaria, începând din data de 1 iunie. Interdicţia se va aplica în toate barurile şi restaurantele, indiferent de mărimea localului. Măsura a provocat obiecţii, criticii susţinând că va favoriza contrabanda cu ţigări, care a atins oricum un nivel îngrijorător în ţara vecină. Unele estimări arată că bugetul de stat ar putea înregistra pierderi de până la zece la sută.
viewscnt