Stirile pe scurt
Ancheta la “Clasa 0”
Milioane aruncate pentru clasa 0. Ministerul Educaţiei a încheiat contracte ciudate pentru ca şcolile să poată să găzduiască elevii în clasa pregătitoare. Cei mai mulţi bani, 26 de milioane de lei urma să fie folosiţi pentru mobilier iar pentru materiale se mai cheltuiau încă 23 de milioane de lei. Toate achiziţiile au fost suspendate, iar o comisie de audit a Ministerului Educaţei anchetează cum au fost încheiate aceste contracte.
Inca o femeie prefect
Încă o femeie va deţine funcţia de prefect al Capitalei. Georgeta Gavrilă, fost secretar general al Ministerului Apărării Naţionale a fost numită în funcţie, iar astăzi a depus jurământul în prezenţa ministrului Administraţiei şi Internelor, Victor Paul Dobre. Noul prefect nu este membru al vreunui partid politic, însă are sprijinul PNL.
Mofiot italin, retinut
Luminati Tonelli Fernando Maria, presupus membru al organizaţiei mafiote 'Ndrangheta, din Calabria, Italia, a fost prins la Vama Nădlac, în timp ce încerca să iasă din România, cu acte de identitate false. Tonelli este suspectat, alături de alţi membri ai organizaţiei, în celebru dosar "Crimine Tre", de trafic de cocaină, vătămare corporală gravă şi înşelăciune. În vârstă de 51 de ani, italianul se sustrage urmăririi penale şi ar fi vrut să ajungă în Amsterdam.
Ciomu “de America”
A vrut să se vindece de impotenţă, dar a rămas fără organul sexual. Asta i s-a întâmplat unui peruan care şi-a făcut o operaţie de implant de penis într-un spital din Miami. Organul implantat s-a infectat şi a cangrenat, iar medicii nu au avut altă soluţie decât să îl amputeze. Bărbatul l-a dat în judecată pe anestezist, medicul Laurenţiu Boeru, pe care îl acuză că nu a ţinut seama de problemele de sănătate pe care le avea - diabet şi hipertensiune arterială -, în cazul cărora nu era indicată intervenţia chirurgicală. Din Peru, el l-a dat în judecată pe medic şi a depus mărturie online.









