Stiri pe scurt

Valul ucigaş Tragedie în largul coastelor spaniole. Doi oameni au murit şi alţi şase au fost răniţi, după ce un val de opt metri a lovit vasul de croazieră pe care aceştia se aflau. Geamurile celei de-a cincea punţi a navei s-au spart, iar apa a invadat mai multe încăperi. Nenorocirea a avut loc în Golful Leilor, la puţin timp după ce vasul a părăsit portul Marsilia şi se îndrepta spre Barcelona. 1350 de pasageri şi 580 de membri ai echipajului se aflau la bord. Havana, inundată Tot valurile înalte de aproape şase metri au făcut prăpăd şi în Cuba. Apa, împinsă de rafalele de vânt de peste 70 de kilometri pe oră, a acoperit mai multe cartiere din Havana. Zeci de case au fost inundate, iar unele străzi sunt închise circulaţiei. Presa nu menţionează însă nimic legat de posibile victime sau pagube materiale, iar autorităţile dau asigurări că până mâine situaţia va reveni la normal. Luptă inegală S-a transformat din vânător, în vânat. O vulpe a fost găsită moartă în coteţul unor găini. Scena mai puţin obişnuită a putut fi văzută la o fermă din Marea Britanie. Proprietara este convinsă că patru dintre păsări, care de obicei sunt ceva mai temperamentale, au dovedit animalul, care mai mult ca sigur venise cu gândul la o masă copioasă.
viewscnt