Stiri pe scurt
Refuza reteta online
Deşi mai e doar o zi până când reţeta electronică devine obligatorie, Colegiul Medicilor din România se opune şi consideră că nu există condiţii pentru introducerea acesteia. Motivele: sistemul nu este în întregime funcţional, pot apărea dificultăţi privind confidenţialitatea datelor şi ar fi oportun ca obligativitatea reţetei electronice să nu fie impusă acum. În plus, banii necesari sismtemului electronic s-ar cheltui în detrimentul pacienţilor.
Contestatii in masa
Elevii nemulţumiţi de modul în care le-au fost notate lucrările de la evaluarea naţională au făcut contestaţii în număr foarte mare. Aproape 12.000 de copii au considerat că merită note mult mai mari. Dintre aceştia, 7.000 au contestat notele la limba română, iar alţi 5000 punctajele la matematică. Rezultatele finale se vor afişa luni.
Mort in tribunal
Scene dramatice într-un tribunal din statul american Arizona. Un milionar judecat pentru că şi-a incendiat reşedinţa pentru a încasa banii de asigurare şi-a dat ultima răsuflare chiar în sala de judecată, după ce juraţii l-au declarat vinovat. În timp de judecătorul explica verdictul şi se pregătea să pronunţe sentinţa, bărbatul s-a înroşit brusc, a început să respire greu şi s-a prăbuşit pe podea. Dus de urgenţă la spital, el nu a mai putut fi salvat. Se bănuieşte că a înghiţit otravă, dar medicii legişti nu s-au pronunţat încă.
Bout face recurs
Celebrul traficant de arme rus Viktor Bout, care a inspirat filmul "Lordul Războiului", va înainta recurs împotriva condamnării sale la 25 de ani de închisoare, au anunţat avocatul şi soţia acestuia. Bout şi câţiva complici a fost arestat în anul 2008, în urma unei operaţiuni în care au fost implicate serviciile secrete americane şi ale mai multor ţări, inclusiv România.









