Stiri pe scurt

Mai multe secţii de votare USL cere mai multe secţii de votare în judeţul Constanţa. Biroul electoral central a primit din partea USL o solicitare de suplimentare a secţiilor de votare organizate pe litoral la referendumul din 29 iulie, în toate localităţile în care sunt înregistrate unităţi de cazare cu peste 1000 de locuri. O decizie în acest sens va fi luată săptămâna viitoare. Revenire fara elan Fostul premier italian Silvio Berlusconi ar putea să revină în politică. El a făcut o declaraţie în acest sens într-un interviu acordat recent cotidianului german Bild, în care a spus că nu va renunţa la partidul pe care l-a creat şi căruia intenţionează să îi dea un nou impuls, revenind la denumirea iniţială, Forza Italia. Berlusconi nu confirmat, însă, dacă va candida în alegerile legislative din 2013. Şansele lui de a reveni în prim-planul scenei politice sunt mici, însă. Potrivit unui sondaj publicat astăzi, el este cea mai slab cotată personalitate politică din Italia din ultimii 30 de ani, 54 la sută dintre italieni considerând că el a schimbat negativ ţara. Munca in strainatate Danemarca, Cehia, Austria şi Cipru caută muncitori români! Danezii sunt interesaţi de medici patologi şi radiologi, dar şi de specialişti în zootehnie şi medicină veterinară. Pentru un salariu lunar cuprins între 600 şi 950 de euro, cehii caută maipulanţi de mărfuri. Fizioterapeuţii, bucătarii experimentaţi, frizerii şi cosmeticienii pot găsi de lucru în Cipru. Ciprioţii plătesc între 875 de euro lunar şi... 1600. Cei care se pricep să taie cu drujba... pot câştiga 1300 de euro, net, în Austria! Iar specialiştii în repararea acoperişurilor plate, cu cel puţin 5 ani de experienţă ca tinichigii, pot găsi de lucru în Norvegia. Informaţii suplimentare oferă Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă.
viewscnt