Stiri pe scurt!
Mazare vinde ce nu are
Furios că Ministerul Turismului nu a reuşit să repare cazinoul din Constanţa, de când îl are în administrare, primarul Radu Mazăre l-a cerut înapoi! Transferul la primaria Constanta va fi posibil numai printr-o hotărâre de Guvern, care urmează să fie aprobată în aceasta toamnă. Urmează apoi vânzarea, care se va face printr-o licitaţie internaţională. Suma de 1,6 milioane euro alocată deja de guvern din cele 10 milioane convenite anul trecut va fi transferata primariei Constanta pentru construirea unui teleschi pe lacul Siutghiol din Mamaia.
Recurs amanat
Şefii din fotbal mai aşteaptă să vadă dacă vor fi sau nu acuzaţi în Dosarul Transferurilor. Judecătorii de la Curtea de Apel Bucureşti au decis azi să amâne recursul făcut de procurorii DNA în procesul care îi vizează, printre alţii, pe George Copos, pe Mihai Stoica şi pe fraţii Ioan şi Victor Becali. În dosarul care face referire la înşelăciune, evaziune fiscală în formă continuată şi spălare de bani, opt dintre mai marii fotbalului românesc au fost achitaţi în luna martie de Tribunalului Bucureşti, însă procurorii DNA au făcut apel. Următorul termen a fost stabilit pe 3 octombrie.
Lupta cu flăcările
Situaţie critică în Portugalia, unde 280 de incendii care mistuie mai multe regiuni din ţară pun pe jar autorităţile. 8.000 de pompieri au fost mobilizaţi în zonele devastate de foc, iar ţările Uniunii Europene vin şi ele în ajutorul oamenilor. Spania şi Franţa au trimis deja patru avioane cisternă. De zile-n şir se încearcă stingerea flăcărilor uriaşe, însă vântul puternic şi temperaturile ridicate au făcut până acum inutil orice efort.









