Stiri pe scurt!

Usi deschise la Parchet Ziua europeană a Justiţiei Civile a deschis uşile Parchetului General! De data asta, cei vizaţi nu au fost infractorii, ci cetăţenii de rând. Ei s-au putut plimba în voie pe holurile instituţiei şi au putut discuta cu reprezentanţi ai Parchetului. În schimb, cei care au vrut să vrut să vadă îndeaproape cum arată o sală de judecată au ales Curtea de Apel. Simbol falimentar Celebrele taxiuri negre din Londra, emblematice pentru capitala britanică, sunt ameninţate cu dispariţia. Compania care le fabrică a intrat în faliment, după ce încercările de a-şi suplimenta capitalul şi de a se restructura, sub o nouă administraţie, au eşuat. Compania a reuşit să vândă în 2011 doar cu puţin peste o mie de vehicule, şi a încheiat trecut cu cel mai mare deficit înregistrat din 2008. O lovitură a fost şi retragerea de pe piaţă a 400 de automobile, la începutul acestei luni, din cauza riscurilor pentru siguranţă generate de unele probleme la transmisii. Arestat din nou Bobby Brown, fostul soţ al cântăreţei Whitney Houston, a fost arestat în Los Angeles, sub acuzaţia că a condus sub influenţa alcoolului. Este pentru a doua oară în acest an când cântăreţul a fost prins băut la volan. După precedenta arestare, în luna martie, el a pledat vinovat şi s-a internat într-un centru de dezintoxicare pentru alcoolici.
viewscnt