Paşaportul, piază-rea

Sfântul Sinod l-a scos pe Necuratul din paşapoartele biometrice! Patriarhia Română îi linişteşte pe creştinii care văd în documentul electronic o unealtă a Diavolului. Reprezentanţii BOR cred că numărul controversat din paşaportul electronic, 666, este prezent în apocalipsă, dar este un număr ca oricare altul. Aşa că nu există niciun argument teologic impotriva actului biometric. Totuşi, reprezentanţii cultelor au cerut modificarea legii, aşa încât cei care nu doresc un astfel de document, să aibă o alternativă. Mai exact să poată obţine un paşaport normal. Superstiţioşi, senatorii au retrimis, ieri, la comisii ordonanţa care introduce aceste paşapoarte. Documentele electronice sunt cerute de Uniunea Europeană, dar până acum, doar România s-a grăbit să adopte sistemul.
viewscnt