Meteo

Şi am ajuns la partea care ne interesează foarte mult... Cum va fi vremea în această noapte, când mulţi dintre noi vor ieşi afară şi cât de gros trebuie să ne îmbrăcăm, ne spune colega mea de la Meteo, Livia Graur. Bună seara, Livia. Bună seara, Cristina. Putem spune că suntem destul de norocoşi, întrucât în noaptea aceasta, vremea începe să se îndrepte şi nu vom avea nevoie nici de umbrele şi nici de haine foarte groase. Aşadar, numai la munte şi în regiunile din interiorul arcului Carpatic vor mai fi ceva nori şi doar acolo este posibil să mai fulguiască, iar în prima parte a nopţii, pe litoral, ar putea să cadă doi-trei fulgi. În restul ţării, petrecăreţii vor avea parte de o noapte cu cer care se va elibera, treptat, de nori, iar temperaturile nu vor fi foarte scăzute. Mai puţin norocoşi sunt cei care se vor afla în depresiunile din Estul Transilvianiei, pentru că acolo vor fi cam minus 10 grade. Vă aştept cu mai multe detalii despre vremea din această noapte, dar şi despre cum va fi la începutul anului, imediat după Focus Sport.
viewscnt