Preşedintele Apple, Tim Cook, şi-a dezvăluit recent orientarea sexuală, într-o impresionantă scrisoare deschisă publicată în Bloomberg Businessweek.
Cook a afirmat că niciodată nu şi-a negat orientarea sexuală, ci doar a păstrat discreţia în această privinţă. În articol, el a explicat modul în care homosexualitatea i-a influenţat perspectiva asupra vieţii.
„Mi-a permis să înţeleg mai bine ce înseamnă să fii în minoritate şi care sunt dificultăţile pe care le întâmpină alte minorităţi în fiecare zi. M-a făcut să devin mai empatic, fapt care mi-a îmbunătăţit viaţa. Câteodată mi-a fost greu, dar toate obstacolele mi-au dat încredere să fiu eu însumi, să-mi urmez propriul drum şi să înving prejudecăţile. M-a făcut mai puternic, ceea ce nu strică atunci când eşti preşedintele Apple”, a spus acesta.









