Din 27 iulie, Prima TV dă startul campaniei “Stop indiferenţei! Bunul simţ salvează vieţi”. Prin aceasta, reporterii Focus îşi propun să aducă în atenţia telespectatorilor problemele de mediu cu care se confruntă ţara noastră.
Astăzi, de la ora 18:00, puteţi vedea la Focus peisajul dezolant al gropilor de gunoi ale României. Cele mai multe arată ca acum 100 de ani, atunci când au şi apărut. Sunt şi câteva ecologizate, însă gunoiul de acolo zace pe străzi. Riscăm nu doar amenzi foarte mari de la U.E, dar în curând vom fi sufocaţi de mirosul insuportabil.
Pare că suntem incapabili să ...ieşim din gunoi. Ne afundăm in deşeuri pe zi ce trece şi am ajuns să sperăm că amenzile Uniunii Europene ne vor salva pe noi, cetăţenii României. Guvernanţii nu par deranjaţi de acest lucru, poate şi pentru că prin birourile şi locuinţele lor nu trece duhoarea de la groapa de gunoi.
Daca aveţi imagini şocante cu zone poluate din România sau aveţi de semnalat probleme de mediu, nu ezitaţi să ne contactaţi la adresa stopindiferentei@primatv.ro sau la numărul de telefon 0731.496.369. Cele mai bune fotografii sau clipuri video vor fi difuzate in cadrul jurnalului Focus.









