După performanţe, şi salarii!

Dacă te pui rău cu elevii, ai putea să pierzi la salariu! Este un îndemn de care profesorii ar trebui să ţină cont, dacă intră în vigoare proiectul de lege al Ministerului Educaţiei, privind criteriile de evaluare a cadrelor didactice. Potrivit proiectului, supus dezbaterii publice, profesorii ar putea fi plătiţi în funcţie de performanţele la clasă ale elevilor. La începutul fiecărui an şcolar, elevii vor susţine probe cu subiecte formulate la nivel naţional, iar rezultatele testelor vor fi punctul de plecare pentru evaluarea profesorilor care le predau la clasă. Va atârna greu la fluturaşul de plată şi implicarea cadrului didactc în diferite activităţi şcolare şi extraşcolare, dar- ATENŢIE!- vor fi întrebaţi şi elevii şi părinţii, dacă profesorul respectiv se comportă bine la clasă. Directorul şcolii este cel care adună plusurile şi minusurile fiecărui profesor, dar nu are un rol decisiv. Ministerul Educaţiei a cerut inspectoratelor şcolare ca propunerile sale să fie aduse la cunoştinţa fiecărei unităţi de învăţământ. Până în data de 28 noiembrie, si dumneavoastră aveţi posibilitatea să vă spuneţi părerea, pe pagina de internet a Ministerului Educaţiei.
viewscnt