O carte despre felul în care a fost produs şi înregistrat albumul de debut al trupei rock Guns N' Roses, intitulat "Appetite For Destruction", va fi adaptată într-un film.
Scriitorul Marc Canter, autorul volumului "Reckless Road: Guns N' Roses And The Making Of Appetite For Destruction", lansat în 2008, a dezvăluit presei americane că romanul său va fi adaptat mai întâi într-un scenariu de film, care este scris în aceste săptămâni.
Romancierul nu a putut să ofere detalii despre producătorii acestui proiect cinematografic, însă i-a asigurat pe fanii trupei în legătură cu autenticitatea dialogurilor.
Scriitorul american, deşi se declară mulţumit de felul în care se derulează proiectul, a recunoscut că Axl Rose, solistul trupei Guns N' Roses, nu s-a pronunţat deocamdată în legătură cu acest proiect cinematografic.









