Cozonaci de la oras

Se nasc din dragoste, sunt crescuţi la căldură şi plimbaţi în braţe. Trăiesc doar şapte zile, însă destul cât să mângâie suflete triste sau fericite, deopotrivă. Aici, în lumea pestriţă dintre Carpaţi şi mare... li se spune cozonaci. Iarna iubesc tovărăşia cetinilor gătite-n casă, iar primăvara moţăie precum o cloşcă, printre pască şi ouă roşii.Cozonacul bine crescut, conservator şi cu aromă de vatră s-a speriat de betoanele oraşului şi-a plecat! A găsit adăpost în chilii mânăstireşti şi-n cămine de gospodine cu frică de Dumnezeu. În urbe au rămas cei care-au pacticizat cu cofetarii: anemici, piperniciţi, burduşiţi cu E-uri şi stafide. Ici-colo mai găseştişi partizani refugiaţi în laboratoare moderne pline de dragoste şi de respect pentru cozonaci şi clienţi.