Sunt oameni care se pot trezi cu uşurinţă la primele ore ale dimineţii .şi sunt extrem de activi, dar sunt şi alţii care funcţionează mai bine seara şi pot sta până noaptea târziu. Asta nu înseamnă că sunt unii mai harnici şi alţii mai leneşi...ci că organismul produce mai mulţi hormoni într-o anumită perioadă din zi. Cercetătorii au numit cele două tipologii ciocârlii.. sau bufniţe.
Cercetătorii britanici au descoperit că oamenii care sunt ciocârlii, adică extrem de energici dimineaţa, sau bufniţe, adică iuţi când cade seara, au anumite variaţii cu impact asupra stării lor. De exemplu, cei matinali au cea mai mare temperatură a corpului după-amiaza, în timp ce "bufniţele "au vârful câteva ore mai târziu. Şi hormonii eliminaţi de organism influenţează stările. Cortizolul, hormonul care este eliberat ca răspuns la stres, şi care ajută organismul să treacă peste starea de somn este eliberat ba dimineaţa, ba mai spre seară.
Se poate interveni asupra acestui tipar prin intermediul medicamentelor, dar medicii nu recomandă asta.
Dacă se încearcă modificarea ...sau forţarea acestui ceas biologic...activitatea zilnică poate fi influentată.
Potrivit specialiştilor, marii angajatori se uită de multe ori şi la cum funcţionează viitorul angajat în funcţie de perioadele zilei...ca să găsească cea mai bună formulă pentru performanţă.










