Sunt împreună de câţiva ani şi formează unul dintre cele mai solide cupluri din showbiz-ul autohton. Au stat mereu departe de scandaluri şi şi-au trăit fericiţi povestea de amor, fără să se grăbească spre altar.
Asta până acum, pentru că Adela Popescu şi Radu Vâlcan s-au logodit! Actriţa a primit un inel superb, însoţit de o cerere în căsătorie, de la bărbatul iubit.
Anunţul a fost făcut de Adela pe blogul personal, însă aceasta nu a dat foarte multe detalii.
“E prea frumos inelul pe care l-am primit ca să nu mă laud cu el”, a scris Adela. “Am spus DA din toata inima! Într-o zi frumoasă de toamnă, în oraşul în care am ieşit pe ascuns pentru prima dată împreună, la restaurantul la care am băut primul pahar cu vin ca un cuplu. Suntem fericiţi şi am vrut să ştiţi”, au mai adăugat actriţa.
Comentariul său a fost însoţi de un selfie, în care Adela apare alături de Radu. În poză se poate vedea şi inelul de logodnă.
“Fotografia e de la faţa locului. Nu e prea artistică, dar e adevărată şi surprinde emoţia în stare pură!”, a încheiat Adela.
Sursa foto: Facebook












