Aniversarea Poliţiei
Poliţia Română împlineşte anul acesta 187 de ani de la înfiinţare. Pentru a marca evenimentul, poliţişti din toate compartimentele au venit cu tehnica din dotare în parcul Herăstrău din Capitală, spre bucuria copiilor care au profitat din plin de ocazie. De ziua lor, poliţiştii au primit, drept cadou, din partea ministrului de interne o promisiune: vor primi în curând maşini şi echipamente noi.









