2010, cu sănătate
2010 a fost anul în care problemele din sistemul sanitar românesc s-au adâncit. Exodul medicilor şi al asistentelor peste hotare a continuat, medicamentele s-au scumpit din nou, iar concediul medical s-a transformat în arest la domiciliu. Sute de spitale, cu datorii de miliarde au fost transferate în administrarea consiliilor locale, iar schimbarea a dus la haos atât pentru personalul medical, cât şi pentru pacienţi.









