Zăpada mieilor

Cu o săptămână înainte de Paşte, s-a aşternut şi zăpada mieilor. La Predeal a nins ca-n poveşti încă de dimineaţă. Luaţi prin suprindere de vreme, localnicii au spus, în glumă, că aşteaptă Crăciunul. N-a fost de glumit însă cu frigul pentru că temperaturile au scăzut de la o zi la alta chiar şi cu 10 grade.

Localnicii din Predeal au avut parte astăzi de un decor de iarnă. Încă de dimineaţă, zăpada s-a aştenut peste copacii înfloriţi şi peste grădinile pline deja cu flori. Cei care erau pregătiţi să pornească la drum au constatat suprinşi că trebuie să-şi deszăpezească maşinile.

Dacă luni, la prânz erau 10 grade în termometre, temperatura a scăzut astăzi la 0 grade, aşa că oamenii şi-au luat pe ei hainele groase, de iarnă.

La munte au ajuns deja primii turişti care petrec Paştele aici. Au început vacanţa cu o ... bulgăreală.

Meteorologii nu au veşti mai bune nici pentru următoarele zile şi nici de Paşte. În staţiuni va ploua, iar la altitudini mari precipitaţiile vor fi sub formă de lapoviţă şi ninsoare.

Turiştii sunt sfătuiţi de salvamontişti să nu se aventureze pe traseele montane ce duc către Platoul Bucegi. Din cauza zăpezii, acestea rămân în continuare închise.

viewscnt

Din aceeași categorie