Yanka de la “Cronica Cârcotaşilor” a lansat videoclipul piesei Zbor

Yanka de la “Cronica Cârcotaşilor” a lansat videoclipul piesei Zbor
Yanka, colega Cârcotaşilor de la Prima TV, este pasionată de muzică de când se ştie.
 
În copilarie a dezvoltat o adevărată fascinaţie faţă de scenă şi muzică, faţă de costumaţiile extravagante şi machiaj. A început să cânte, într-o engleză greu de desluşit, folosind pe post de microfon dispozitivul de desfundat cada. Între timp a crescut frumos şi şi-a dezvoltat pasiunea pentru muzică, făcând din acest lucru un mod de viaţă, prin care spune că se exprimă cel mai bine.
 
Astfel, a devenit Mamasita, numele de scenă sub care a lansat piesa “Zbor”, ascultată în premieră în cadrul “Cronicii” de la Kiss FM, care acum are şi un videoclip.
“Zbor este piesa care mă defineşte extraordinar. Este o piesă relaxată, aşa ca mine! Sunt super încântată şi extrem de fericită că această piesă a primit în dar un clip atât de frumos!”, marturişeşte Mamasita.

Filmările au avut loc pe o plajă însorită din Eforie, iar atmosfera din clip este una caldă, veselă şi un pic euforică.

Aşa că, deşi toamna începe să-şi intre în drepturi, Mamasita vă încălzeşte în continuare, cu videoclipului piesei “Zbor”, iar Yanka vă binedispune în fiecare miercuri seară, la “Cronica Cârcotaşilor”, de la ora 20:30, la Prima TV.  
 
 
viewscnt

Din aceeași categorie