Ucisi pe serpentine
Scene de coşmar au fost surprinse pe Drumul Naţional, 13 în judeţul Braşov. Doi bărbaţi au murit, după ce maşina în care se aflau s-a răsturnat şi s-a izbit violent de un copac de pe marginea drumului. Poliţiştii spun că şoferul, în vârstă de 61 de ani, nu a ţinut cont că drumul era ud şi a condus cu viteză pe serpentine. Într-o secundă de neatenţie, a pierdut controlul autoturismului într-un viraj, iar maşina a ieşit în decor. Nici bărbatul aflat la volan şi nici prietenul acestuia, în vârstă de 50 de ani, n-au avut nicio şansă.










