Trenul marii

Din est sau din vest, din nord sau din sud, trenurile vor ajunge... la mare! Din 17 iunie, 54 de garnituri vor asigura legătura între principalele 21 de oraşe ale ţării şi... litoral. Tot de atunci, trenurile care circulă acum doar până la Constanţa, îşi vor prelungi traseul până la Mangalia. Astfel, turiştii care vor ajunge în acest sezon la mare, vor putea călători cu trenul până în gara oricărei staţiuni de pe litoral. Garniturile care vor pleca din Satu Mare, Baia Mare, Sighetul Marmaţiei, Oradea, Cluj Napoca, Timişoara, Arad, Suceava Nord sau Iaşi vor fi dotate şi cu vagoane de dormit. Compania CFR Călători n-a uitat nici Delta Dunării. Cine-şi propune să ajungă în Deltă între 17 iunie şi 12 septembrie, are la dispoziţie două perechi de trenuri accelerat. Acestea vor pleca zilnic din Bucureşti şi vor opri... la Tulcea.
viewscnt

Din aceeași categorie