Trăistariu se visează învingător la Eurovision

După o pauză de câţiva ani în care nu a participat la Eurovision, Mihai Trăistariu e decis ca anul acesta să câştige prestigiosul concurs muzical. Pentru asta, a investit câteva zeci de mii de euro în piesa cu care doreşte să participe, şi intenţionează să facă tot ce-i stă în putinţă pentru ca visul lui să devină, în sfârşit, realitate.

"Am trecut de 25.000 de euro, dar nu cred că e relevant... Sunt capabil să-mi vând şi casa numai să câştig Eurovision. Din septembrie 2015, pregătesc piesa în engleză "Paradiso", compusă de mine, Robby G. şi Dumi Pădure, de 10 ori mai bună decât Tornero, pentru care am filmat deja videoclipul", a declarat artistul. 15.000 de euro a costat doar videoclipul melodiei care va fi lansat la nivel internaţional. Iar dacă vă întrebaţi ce l-a determinat pe Trăistraiu să se înscrie din nou în concurs, aflaţi că totul ţine... de astre (sursă: Ziarul Ring).

"M-am jucat cu zodiacul european şi chinezesc, iar la Săgetător şi la Dragon se spune că anul 2016 e anul meu. O dată la 12 ani revine un an favorabil carierei când vei fi în vârf indiferent de bariere. M-a influenţat puţin. În plus, am şi visat prin toamnă că am câştigat Eurovisionul, iar aceste semne m-au mobilizat", a mai adăugat cântăreţul (sursă: Ziarul Ring).

Cât despre mesajul pe care îl transmite melodia, Trăistariu spune că este perfect pentru vremurile actuale. Este o poveste de iubire, dar care are un substrat mai profund, iar Universul cu ale lui planete fac parte din decor.

viewscnt

Din aceeași categorie