Stirile pe scurt
Mii de protestatari din toată lumea au mărşăluit pe străzile oraşului american New York cerând eliminarea completă a armelor nucleare. Protestul lor vine cu doar o zi înainte ca Naţiunilor Unite să discute tratatul de neproliferare în cadrul unei reuniuni ce se va încheia pe 28 mai. Participanţii au purtat haine viu colorate care să simbolizeze pacea, însă câţiva au avut feţele acoperite de măşti care sugerau dezastrul produs de bombele de la Hiroshima şi Nagasaki.
Subiect sensibil
Papa Benedict al XVI-lea evită problema autenticităţii giulgiului din Torino. Prezent în oraşul italian, Sfântul Părinte le-a vorbit credincioşilor despre celebrul veşmânt, referindu-se la el ca la o "icoană scrisă cu sângele unui om crucificat". Vaticanul nu s-a pronunţat niciodată asupra autenticităţii materialului. Giulgiul este expus de 3 săptămâni la catedrala din Torino, pentru prima dată după 10 ani.
Sărut record
Cehii sunt pe punctul de a intra în Guiness Book. Peste 700 de oameni s-au adunat la Praga pentru a doborî două recorduri: cel mai lung sărut şi cel mai mare număr de oameni care şi-au dat întâlnire în acelaşi loc pentru a se săruta. Primul obiectiv pare însă greu de realizat din cauza condiţiilor dificile. Mai exact, sărutul trebuie să dureze nu mai puţin de cinci ore şi pauzele nu sunt permise.









