Stirile pe scurt
Morti de frig
Nu a fost cea mai friguroasă noapte din iarna aceasta însă a fost ultima pentru un om al străzii. Acesta a încercat să mai păcăleasca viaţa cu încă o zi, adăpostindu-se într-o clădire nelocuită. Nu a avut noroc şi frigul l-a doborât. Câţiva prieteni care împărtăşesc aceeaşi soartă l-au găsit, însă nu s-a mai putut face nimic pentru el. Medicii de pe ambulanţă au constatat decesul şi spun că zăcea aşa de câteva ore.
Incendiu in Chitila
Incendiu în cartierul Chitila din Capitală. O casă era gata gata să se facă scrum în dimineaţa aceasta. Noroc cu intervenţia promptă a pompierilor. Nu mai puţin de şase autospeciale cu apă şi spumă au fost trimise pentru a stinge flăcările. Proprietarul casei a fost rănit şi a fost transportat la spital. O anchetă preliminară arată că, cel mai probabil, focul a izbucnit din cauza unei sobe necurăţate la timp.
La masă cu Papa
Papa Benedict al XVI-lea a luat masa cu o româncă aflată ilegal în Italia. Cel puţin asta scrie presa din peninsulă, care susţine că evenimentul a avut loc la cantina săracilor din Vatican. Alături de Suveranul Pontif, s-au mai aflat şi imigranţi veniţi din Haiti, Etiopia şi China. Este a doua oară când Sfântul Părinte ia prânzul alături de cei nevoiaşi. Prima dată, s-a întâmplat anul trecut, la o biserică din Roma.









