Starurile au dat-o în bară pe covorul roşu! Au purtat cele mai urâte rochii văzute vreodată!

Oricât s-au pregătit să arate bine pe covorul roşu, nu le-a ieşit! Starurile au dat-o în bară taman când şi-au dorit o ţinută... mai altfel. Editorii de fashion au fost nemiloşi atunci când au realizat topul celor mai urâte rochii purtate vreodată de vedete. Aflăm cum arată clasamentul, în rubrica "Top Focus".

Moda se schimbă şi ne schimbă pe fiecare dintre noi odată cu trecerea timpului. Asta o ştiu cel mai bine starurile internaţionale. Nu există femeie care să nu fi purtat, măcar o dată, o rochie cel puţin...neinspirată.

Prima vedetă cu care începem topul nostru este Cher. Cântăreaţa a purtat la decernarea premiilor Oscar, din 1986, o ţinută pe care criticii de modă au denumit-o ca fiind una de circ.

Editorii de modă au clasat-o pe Bjork pe locul doi în top, datorită rochiei lebădă pe care a purtat-o pe covorul roşu, în anul 2011, la decernarea premiilor Oscar.

Clasată pe locul trei în topul celor mai urâte rochii, Geena Davis a îngrozit criticii de modă cu apariţia ei. Starul internaţional a purtat, pe covorul roşu, în 1992, ciorapi negri şi o rochie albă asimetrică ce avea falduri suprapuse. Presa internaţională a scris atunci că ţinuta a fost un coşmar.

Pe locul patru se află Lara Flynn Boyle. Vedeta a confundat covorul roşu cu sala de dans, aşa că a venit îmbrăcată într-un costum de balerină, cu un tutu vaporos şi cu pantofii legaţi cu şireturi de glezne. Jurnaliştii străini au scris că aceasta a fost una dintre cele mai penibile apariţii de la Oscar, din toate timpurile.

Locul cinci îi revine Angelinei Jolie pentru ţinuta pe care a purtat-o, în anul 2000, atunci când a şi câştigat Oscarul pentru rolul secundar din "Girl, Interrupted". Cu extensii negre, cu un machiaj inspirat din filmele cu vampiri şi cu o rochie cu trenă neagră, Angelina Jolie a arătat, mai degrabă, ca Morticia din "The Adams Family".

Următoarea clasată în topul celor mai urâte ţinute de la Oscar este Celine Dion. Cântăreaţa a purtat în 1999, pe covorul roşu, o creaţie pe care...atenţie...a îmbrăcat-o invers. Din păcate, partea cu originalitatea nu i-a ieşit deloc, pentru că a fost criticată dur de designeri.

Am păstrat ultimul loc al topului pentru o prinţesă a balului. Nu, nu vorbim de Cenuşăreasa, ci despre Tyra Banks, care pe covorul roşu părea parcă desprinsă dintr-un basm.

viewscnt

Din aceeași categorie