Muzica celor de la The Beatles, Metallica, Whitesnake ori U2 se va auzi, în acest weekend, în Capitală. Mâine se dă startul celui mai mare festival de "trupe tribute" din România. Zeci de artişti din străinătate care dansează, cântă şi chiar arată ca idolii lor vor face show. Ce surprize vă aşteaptă la eveniment, aflaţi acum.
Muzica celui supranumit "regele rock 'n' roll-ului" va răsuna, în acest weekend, în parcul Izvor. Elvin Priestley, cel mai cunoscut imitator al lui Elvis Presley, vine la Bucureşti cu un show exploziv. Totul face parte dintr-un amplu festival al trupelor tribute din toată lumea.
BOGDAN NAUMOVICI, organizator festival - Sunt trupe care nu mai cântă, care sunt dificil de urmărit live sau n-au venit în România până acum, sau nu vor veni sau costă mult sau se întâlnesc rar, dar a căror muzică merită aflată.
Peste 30 de trupe din ţară şi din străinătate vor urca pe cele trei scene amplasate în parc, începând de mâine şi până duminică. Vor aduce la Bucureşti piesele legendelor muzicii din toate timpurile, de la The Beatles şi până la sound-ul modern, din piesele Rihannei.
BOGDAN NAUMOVICI, organizator festival - E un demers educaţional , noi am vrea ca tinerii care acum ascultă foarte multă muzică electronică să vină să descopere muzica la instrumente.
Peste 15.000 de oameni sunt aşteptaţi în fiecare zi a festivalului.
ANCA NEAŢU, specialist relaţii publice - Se vor putea tatua, vom avea şi un cort unde se vor proiecta filme, îşi vor putea coafa părul, să îşi facă make up ul în stilul idolilor lor.
La fel de aşteptat este şi evenimentul de pe 7 iulie, atunci când românii vor vedea cel mai mare show tribut Michael Jackson. Unul dintre dintre fraţii cântăreţului va lua parte la spectacol.










