Scandal pe programul şcolar
Schimbarea structurii anului şcolar aduce după sine un scandal de proporţii. Părinţii care şi-au programat deja concediile de iarnă riscă acum să piardă sumele de bani cheltuite pentru că nu mai pot pleca în perioadele în care şi-au cumpărat bilete. Reprezentanţii asociaţiilor din turism spun că peste 10 mii de oameni vor cere acum să le fie anulate sejururile pentru sezonul de iarnă 2015 - 2016. ANAT spune că românii vor pierde acum aproximativ 2 milioane de euro din avansurile achitate pentru bilete, iar firmele de turism aproximativ 6 milioane din pachetele ce vor rămâne nevândute. Reprezentanţii asociaţiei dau vina pe Ministerul Educaţiei care a modificat perioadele de vacanţă fără să se consulte cu mediul privat şi antreprenorii din turism.










