Satul cu casute de poveste
Cinci căsuţe de poveste au fost clădite, din materiale ecologice sau recondiţionate, la marginea comunei Berca din judeţul Buzău. Cochetele locuinţe au pereţii din nisip amestecat cu balegă, ochiuri de ferestre din borcane şi acoperişul din plante decorative îmbinate cu fire de iarbă. Sătucul experimental a fost creat cu ajutorul voluntarilor şi este destinat turiştilor.










