Şase colecţii, şase pasiuni: noile apariţii de la Colecţii Libertatea

Şase colecţii, şase pasiuni: noile apariţii de la Colecţii Libertatea

Toamna vine cu noutăţi pentru colecţionarii Libertatea. Şase colecţii, pentru pasiuni şi vârste diferite, fac parte din oferta acestei perioade: trei dintre ele sunt deja disponibile, iar alte trei vor apărea în luna septembrie.

Ultimate Spider-Man, Descoperă Filosofia şi Micii Mei Eroi, realizate în parteneriat cu EMSE, se găsesc deja în chioşcuri şi pe site-ul Colecţiile Libertatea. Pentru cei care vor să nu rateze niciun număr, pe site este disponibilă şi opţiunea de abonament.

Trei colecţii deja disponibile

Fanii benzilor desenate pot intra în universul unuia dintre cei mai cunoscuţi supereroi prin Ultimate Spider-Man, o colecţie dedicată aventurilor lui Spider-Man şi poveştilor care au cucerit generaţii de cititori.

Pentru cei curioşi să descopere marile idei care au schimbat felul în care privim lumea, Descoperă Filosofia îi aduce mai aproape pe marii gânditori şi conceptele lor, într-o formă accesibilă şi uşor de urmărit.

Cei mai mici cititori au propria lor colecţie: Micii Mei Eroi, o serie care spune poveştile unor personalităţi remarcabile şi îi ajută pe copii să descopere, prin lectură, oameni care au lăsat o amprentă asupra lumii.

Ne dorim ca în Colecţiile Libertatea fiecare să poată găsi ceva care îi stârneşte curiozitatea. Avem colecţii pentru copii, pentru iubitorii de benzi desenate şi literatură, pentru cei pasionaţi de cultură, jocuri sau maşini. În acelaşi timp, vrem să fie cât mai simplu să le urmăreşti: le găseşti la chioşc, dar şi online, unde poţi alege şi varianta de abonament”, spune Dana Costache, Collectibles Business & Operations Director.

Alte trei colecţii vin în septembrie

Luna septembrie aduce încă trei lansări în familia Colecţiile Libertatea.

Iubitorii de mister şi literatură poliţistă se vor putea bucura de o colecţie dedicată cărţilor semnate de Rodica Ojog-Braşoveanu, realizată în parteneriat cu Nemira. Romanele uneia dintre cele mai iubite autoare românce de gen revin astfel în atenţia cititorilor, cu intrigile, umorul şi personajele care au făcut-o celebră.

Tot în septembrie va apărea Jocuri Matematice din Lemn, realizată împreună cu RBA. O colecţie pentru cei cărora le plac provocările, jocurile de logică şi momentele în care matematica devine mai degrabă distracţie decât exerciţiu.

Pentru pasionaţii auto urmează Dacia 1:43, în parteneriat cu Hachette, o colecţie de machete care aduce în miniatură modele Dacia cunoscute şi îndrăgite de-a lungul anilor.

Şi aceste trei colecţii vor putea fi găsite, odată cu lansarea lor, în chioşcuri şi pe site-ul Colecţiile Libertatea, unde va fi disponibilă şi opţiunea de abonament.

De la supereroi şi mari filosofi până la romane poliţiste, jocuri de logică şi maşini în miniatură, noile apariţii continuă să aducă sub umbrela Colecţiile Libertatea poveşti şi pasiuni pentru toate vârstele.

Despre Colecţiile Libertatea

Colecţiile Libertatea aduc cititorilor cărţi, serii editoriale şi produse de colecţie din universuri diverse, realizate alături de parteneri editoriali din România şi din străinătate. Colecţiile sunt disponibile în chioşcuri şi online, pe site-ul Colecţiile Libertatea, unde pot fi găsite şi opţiuni de abonament.

viewscnt

Din aceeași categorie