Salariile, pe masa Guvernului

Miercuri este zi mare pentru bugetari. Oamenii vor afla dacă anul acesta vor primi bani în plus la salarii. Premierul Cioloş are în plan două variante de creştere salarială, una care să se întindă pe 4 ani şi să ofere bani în plus, în funcţie de domenii...şi o alta care să vizeze oamenii care câştigă foarte puţin, la intrarea în câmpul muncii.

Noua lege a salarizării este mai aproape de finalizare. În şedinţa de miercuri, legea salarizării va avea titlu prioritar. Şi va fi dezbătută, ca cea mai bună variantă să vină în ajutorarea bugetarilor cu venituri mici. Aşadar, bani mai mulţi pentru angajaţii statului şi echilibru în piaţa muncii. Acestea ar fi unele dintre planurile Guvernului din acest an. Domeniul medical ar putea fi unul salvat, dacă această creştere îi va viza şi pe medici. Laura şi Andrei sunt tineri rezidenţi, au 26 şi 25 de ani. Intră în operaţii şi devin mâna dreaptă a celor mai buni chirurgi. Şi pentru că au această specializare, sunt printre cei mai "fericiti". Căci li se dau sporuri care fac ca salariul să ajungă la 1300. De lei. NU euro. 1300 de lei, care nu ajung pentru întemeierea unei familii sau pentru cursuri de specializare ori deplasări la congrese.

viewscnt

Din aceeași categorie