S-au trezit cu mascatii

Unul dintre cei mai importanţi proxeneţi din Timiş a leşinat, azi-dimineaţă, când s-a trezit cu mascaţii lângă el! A fost nevoie de intervenţia medicilor de la SMURD, ca să-şi revină. Până la urmă tot în arest a ajuns, alături de alţi cinci suspecţi, bănuiţi şi ei de trafic de persoane. Se pare că au obligat să se prostitueze peste 30 de fete, multe dintre ele minore.
viewscnt

Din aceeași categorie