Români morţi
Tragedie românească în Cehia. Trei români au fost găsiţi zăcând fără suflare într-un apartament din oraşul Podebrady. Cadavrele lor au fost descoperite aseară, după ce mai multe echipaje de pompieri au fost chemate la adresa respectivă în urma unor suspiciuni privind o scurgere de gaze. Imediat la faţa locului au sosit şi criminaliştii care au stabilit că trupurile neînsufleţite sunt ale unor tineri născuţi în anii 1986, 1983 şi 1980. Reprezentanţii poliţiei susţin că vor putea stabili cu exactitate cauza morţii celor trei, abia după ce vor avea rezultatele autopsiei. Oamenii legii spun că deocamdată, nimeni nu poate fi învinuit pentru aceste decese.









