Romani eliberati
Cei doi români din Suceava, care au fost răpiţi în sudul Indiei, au fost eliberaţi. Anunţul a fost făcut de Ministerul român de Externe, care a precizat că bărbaţii au plecat astăzi din India şi au ajuns deja în ţară. Pe parcursul călătoriei, ei au fost protejaţi de corpul de securitate al diplomaţilor români la New Delhi. Dispariţia celor doi bărbaţi a fost semnalată de firma care i-a trimis să lucreze în regiunea indiană Kerala. Iniţial, aceştia au anunţat că au fost reţinuţi pe un aeroport din sudul Indiei. Apoi, ar fi fost răpiţi de nişte localnici, care cereau o răscumpărare pentru eliberarea lor. Unul dintre sechestraţi este Ioan Hânţar, patronul unei firme de reşapat cauciucuri din judeţul Suceava, iar celălalt bărbat ar fi un angajat al societăţii.









